EN  | FR

 





 

 

 

    

   Evenimente

 

 

9 Ianuarie 2009

Miting de pace in semn de solidaridate cu victimele razboiului din Fasia Gaza

Comisariatul pentru Societatea Civilă (CSC) a organiza, în Capitală, un miting de pace în semn de solidaridate cu victimele războiului din Fâşia Gaza, la care vor participa 100 de membri ai comisariatului, membri ai organizaţiilor colaboratoare şi simpatizanţi .Participanţii s-au aflat, între orele 10.00 şi 11.30, în faţa sediului Guvernului României, iar apoi, între 12.30 şi 14.00, în faţa Palatului Parlamentului, pe aripa dinspre Parcul Izvor.

Prin acest miting, CSC şi-a exprimat îngrijorarea faţă de cetăţenii români sau de origine română aflaţi în zona conflictelor, dorind, în numele acestora, oprirea conflictului militar dintre Israel şi gruparea Hamas. De asemenea, CSC a susţinut că va sprijini poziţia exprimată de Ministerul Afacerilor Externe, care şi-a exprimat preocuparea faţă de evenimentele din Fâşia Gaza, apreciind că este necesară încetarea imediată a conflictelor.

Mitingul a fost autorizat de Primăria Municipiului Bucureşti.

inapoi la evenimente

sus | Acasa | Despre noi | Evenimente | CSC regional | Directii CSC | Conducerea | Contact

 

 

 

 

trafic ranking